Asociația TechAngels a investit peste 1.000.000 de euro și crește cu 20% în primele trei luni ale anului 2021

  • Creștere cu 20%, la 91 de membri, de la 75 la finele 2020
  • Peste 1 milion de euro investiții
  • Tichetul mediu: 20.000 euro
  • Întâlniri de pitch cu 36 de start-up-uri, 10 selectate pentru investiții

București, 5 aprilie 2021 – Cea mai mare rețea de investitori individuali, TechAngels a înregistrat în primul trimestru al acestui an o creștere de 20% a numărului total de membri, față de finalul anului 2020. În prezent, asociația numără 91 de membri activi.

Sumele investite de membrii TechAngels în primul trimestru se ridică, conform analizei interne, la peste 1 milion de euro. Valoarea indică un ritm de investiție cel puțin la același nivel cu cel din anul 2020, când TechAngels a susținut cu 4 milioane de euro dezvoltarea a aproximativ 60 start-up-uri. Tichetul mediu este de 20.000 euro. Aproximativ o treime dintre investitori au optat să păstreze decizia de investiție pentru următoarele trimestre.

Până acum, au participat la pitch-uri 36 de start-up-uri, atât din România cât și din regiunea sud-est europeană. Pentru 25 % dintre acestea interesul investitorilor a fost imediat, prin sindicalizare, pentru aproximativ 30% a fost exprimată intenția de monitorizare. Restul de 45 % au fost îndrumate spre diferite noi faze de dezvoltare/accelerare. Domeniile abordate sunt, ca de obicei, diverse, totuși în această perioadă au fost pregătite mai multe soluții dedicate serviciilor medicale, creșterii productivității la nivel de business și diverse servicii de retail.

„Aș remarca trei tendințe ale ultimei perioade. Prima este despre așteptările investitorilor ca soluțiile pe care le susțin să fie scalabile rapid, pentru piețe mai mari – și, pentru asta, investitorii din TechAngels se folosesc de experiența și de networkul personal pentru a ajuta. A doua, privește interesul în creștere pentru start-up-uri de tehnologie și pentru piața românească, investitorilor de pretutindeni le plac poveștile de succes. A treia este despre interesul pentru asociere și sindicalizare. TechAngels este un grup de antreprenori și specialiști, cu experiență în toate segmentele de business, interesați de investiții private in start-up-uri de tehnologie. Altfel zis, în același loc sunt adunați oameni de succes, legături și capital”, spune Mălin Iulian Ștefănescu, Președintele grupului TechAngels.

Începând cu martie 2020, TechAngels a mutat toate sesiunile de pitch online și a triplat numărul de activități și întâlniri dedicate start-up-urilor. TechAngels este membru al Business Angels Europe.

Despre TechAngels

TechAngels este un grup deschis de investitori privați interesați să susțină dezvoltarea start-up-urilor din domeniul tehnologiei din România și din regiune. În acest moment, asociația are un număr de 91 de membri. Investitorii din grup sunt antreprenori sau specialiști din companii multinaționale, cu experiență extinsă pe piața din România și din întreaga lume, în planificarea de business, dezvoltarea de produse, abordarea piețelor, vânzări, marketing etc. În calitate de angel investors, membrii grupului asigură mentorat și consiliere pentru start-up-urile selectate. În ultimii trei ani, TechAngels au selectat pentru finanțare peste 150 de start-up-uri, cu sume totale de peste 14 milioane de euro.

If you want to grow your business or if you want to become a member of the TechAngels Business Angels Association, please don't hesitate to contact us - [email protected]